Pregatire tencuiala pentru gletuire sau aplicare tinci alb

Discutam despre pregatirea peretilor tencuiti, pereti noi fara urme de glet sau var. Daca avem pereti curati nu inseamna ca este mai usoara treaba ( Peste tencuiala aplicam glet sau tinci si treaba merge repede). Tencuiala trebuie pregatita pentru aplicarea gletului, tinciului alb pentru interior sau alte materiale pentru finisarea peretilor.

Vreau sa scot in evidenta 3 pasi obligatorii ( curatarea peretilor de nisip, maturarea peretilor si cum sa faceti amorsarea pe tencuiala) dar, pe langa acesti pasi este posibil sa intervina si alte probleme, cititi tot articolul.

Gletuire tencuiala, trei pasi obligatorii pentru pregatirea peretilor

1. Curatarea peretilor de nisip. Peretele tencuit chiar daca e curat trebuie curatat cu spaclul. Toata suprafata trebuie raschetata la rand pentru indepartarea stropilor de material sarit sau a nisipului mare care nu a fixat. Daca sarim peste aceasta etapa avem surpriza neplacuta sa intampinam probleme atat la gletuirea suprafetei cat si la slefuire. Apar zgarieturi si gaurele din cauza pietricelelor iesite din tencuiala.
pregatire tencuiala glet
Folositi ochelari de protectie. Verificati colturile intre tavan si pereti iar daca sunt rotunjite sau incarcate, lucrati putin la ele cu daltuta si ciocan. In zona tamplariei verificati cum a fost lasat materialul. Aici este o zona care da mult de lucru ( spart pe langa toc si reparatii cu ipsos pentru constructii sau modelaj ).

2. Maturarea peretilor tencuiti. Aveti nevoie de matura din paie cu coada. Maturati tavanul si peretii intens. Veti fi surprinsi cat praf si nisip cade. Stropiti cu bidineaua si maturati pe jos. Maturati incet si repetat intr-un loc sa adunati si praful nu doar grosul. Insistati in colturile camerei.
pregatire tencuiala glet
3. Amorsare tencuiala. Avem tencuiala curatata si maturata. Urmeaza amorsarea inainte de gletuire sau driscuire cu tinci. Folositi amorsa pentru tencuiala. Adaugati apa atat cat recomanda producatorul ( cititi eticheta ). Daca pe pereti din beton sau pe glet recomand sa amorsati la bidinea, la tencuiala treaba sta altfel.

Tencuiala absoarbe foarte tare si aplicarea amorsei la bidinea e ca, cum sa va spun eu, un fel de mica ploaie de vara pe pamantul incintat care nici nu uda, doar miroase a ploaie. Trebuie sa folositi un pulverizator. Eu folosesc aspirator cu borcan pentru pulverizat var. Cu astfel de pulverizator amorsam peretii tencuiti. Atat peretii cat si tavanul trebuie amorsati intens, in plin. Pulverizati in loc pana aproape da sa curga amorsa, aproape balteste pentru tavane.

Dupa amorsare trebuie sa faceti o pauza putin mai lunga. Lasati peretii sa se usuce foarte bine, pana revine la culoarea initiala.

Gata. Avem tencuiala pregatita pentru aplicarea gletului sau driscuirea tinciului fin si alb pentru interior. Dureaza o zi sa pregatiti o camera tencuita pentru aplicarea gletului dar daca treceti peste aceste etape nu iese chiar ce va doriti si intampinati numai probleme. Mai avem aplicarea coltarelor metalice fara plasa pe colturile exterioare care trebuie lipite inainte de amorsare dar astea sunt optionale. Nu toata lumea doreste coltare si din cauza asta nu am trecut la pas obligatoriu.


Articole Similare:


Un comentariu: